Atunci când ai spus "Adio", a durut. M-ai rănit nu prin înţelesul cuvintelor, ci doar prin faptul că a ieşit din gura ta. Câteodată îmi doream să te pun la punct, să termini cu stupiditatea! Însă am avut încredere în tine...
Cât de bine te-ai simţit, curvo, când îmi ziceai că mă iubeşti, pentru că ştiai ce va urma, nu-i aşa?
Acum ştiu cât de bine te simţi fără mine: să fi futută de căcănarii din barurile prin care îţi faci veacul, după care ai salivat atât de mult timp.
Te-ai gândit vreodată că poate avorturile pe care le faci şi despre care aud de la barmani, care nu ştiu să ţină chiar aşa de bine un secret, că sunt un lucru greşit? Poate că acel copil ar fi avut o viaţă mai bună ca a ta, dar ţie îţi place numai contactul, nu şi consecinţele.
"Un spectacol de neimaginat ieri seară pentru clienţii localului [...]"
Spectacol. E prea puţin spus.
Totul a fost o mascaradă ce te-a făcut să pari şi mai patetică decât erai.
**
O adiere plăcută mă învigoră pentru o dimineaţă furtunoasă. Vântul bate cu putere, însă sunt indignat să continui tot ce am început.
Ajung la locul stabilit, nu eşti aici.
"Tipic ei", am şoptit eu în gând.
Văd, peste câteva momente, trei fâşii de flăcări dansând în puterea vântului.
Focul se apropie de mine, iar chipul care îi este gazdă nu e tocmai senin.
Cu siguranţă, amândoi reflectam vremea ce ne înconjura.
- Russ, nu ştiu cu să ţi-o spun... Eşti penibil, zău.
"Penibil? Tu ai cerut-o!".
- Ştii ce, Kate? Să nu crezi că nu ştiu ce se întâmplă. Te răneşte faptul că cineva poate fi mai bun ca tine, sau ce? Emma e incredibil de înţeleaptă şi mă înţelege mai bine decât ai putea să o faci tu vreodată. Faptul că pe tine te doare-n cur de sentimentele mele, pentru că şi eu pot fi rănit, surpriză, mă îndeamnă să cred că nu eşti mai mult decât o curvă. O curvă de doi bani, care şi-o trage cu orice fraier.
- Deci accepţi că eşti fraier?
- Cu siguranţă. Am fost orb, nu fraier. Orb că în faţa mea am avut atât de mult timp un vierme. Şi ştii ce ma bucură cel mai mult? Acum pot să îmi dau seama de orice târfă care îmi apare în faţă, mulţumită ţie.
Eu o să petrec o viaţă măcar, fie ea cu suişuri şi coborâşuri, însă tu... Ei bine, tu o să ai o viaţă groaznică, plină de rahat, plină de păcate. Iar mai apoi, după ce mori, tu o să o duci numai în jos. Ai să arzi acolo şi ai să te gândeşti la mine. Ai să-mi strigi numele din abis, iar eu îţi voi răspunde: Aminteşte-ţi că ai murit.
Ai început să plângi, brusc.
- Remuşcări? E prea târziu, Kate. Asta e soarta, fraiero.
11/13/2009, 02:54
