Dezechilibru

« Forma nebuniei este determinata de conditiile organice si temperamentale. Cum marea majoritatea a nebunilor se recruteaza dintre depresivi, este fatal ca forma depresiva sa fie mai frecventa la nebuni decat starile de exaltare, placuta, vesela si debordanta. Este atat de frecventa melancolia neagra la nebuni, incat aproape toti tind spre sinucidere, o solutie atat de grea pana nu esti nebun. «

Sunt probleme care, odata tratate, te izoleaza in viata si chiar te desfiinteaza. Cand ai intrat in ele, devin simple manifestari ale unei sensibilitati exuberante, careia ii lipseste acea infinita seriozitate ce caracterizeaza pe acela ce le intampina. Adunand atatea in tine, vei incepe sa tratezi viata ca pe o nebunie generala, ridiculizand sensul ei organic, devenind tu astfel un om abstract.

Si da, in felul asta ajungi sa fii considerat de altii nebun, desi singurele legi pe care le incalci sunt cele mediocre. Acelea in care nefiinta ta iti creioneaza, sublim, ironic, fontul efervescent pe care pana acum ai crezut ca existi si asa ajungi sa gandesti de placere, sub determinantul unui dezechilibru vital care este dincolo de stiinta si dincolo de dezechilibru psihic.. .Asta era el.

Isi rezema fruntea de peretele rece, ignorand orice trezire a constiintei sale. Cat de ridicula i se parea situatia in care se afla, s-a convins ca trece prin viata superficial, si inteligent. I se inradacinasera in suflet adevaruri vii, nerostite, si care reveleaza realitati si valori constitutive. Si asta o facuse doar timpul, trecand gradat prin sitele geamului, agatand in sarma aspra o aroma de sange si de carna imateriala, constituind exteriorul sub forma unui abstract vid.

Continua sa se avante in propria realitate, zburand prin intuneric, viu si respirand exagerat. Camera i se parea mult prea luminoasa si totul incepu sa se reia. Inchise ochii, lasand amintirile sa i se deruleze in minte asemeni unui film vechi, una dupa alta, cu scene neterminate, tipete, lovituri, rani...

Avea doar cinci ani cand a fost prima oara violat de tatal sau, nu a putut uita asta, desi nu stia ce anume face in momentul ala, simtea doar durerea, carnala, dar persistenta. Din cauza asta nu putea vorbi mult, insa incepuse sa invete sa scrie si sa citeasca din carti, manuale vechi lasate din intamplare pe acolo.

Tresari in somn, lasandu-si trupul moale sa se sprijine mai bine de perete. Stranse cearceaful in maini, simtind cum durerea revine, nu dura mai mult de cateva minute, revazand chipul bunicii sale si tresarind speriat. Ea fusese cea care il adusese aici, dar interpreta asta ca pe o salvare, din moment ce tot ce trebuia sa faca aici era sa stea si sa priveasca.

Ajunsese sa creada ca intreaga lume pluteste intr-un vis luminat, intr-o incantare transparenta si imateriala, ca nu mai exista nici obstacol nici materie, nici forme nici margini, si intr-un asemenea cadru sa isi indese constiinta, pana ce va ramane pe pamant, intre pereti doar o bucata de carne rece. Asta era el, cu o nebunie concreta.