Umanitatea insignifianta

Subiect: Umanitatea insignifianta 12/16/2009, 08:58

Ok. Stiu ca la inceput pare mai mult de groaza, dar eu chiar voiam sa pun la romantic Very Happy

dar am zis sa il pun la dramatic... O sa vedeti de ce
Acesta este singurul capitol povestit din perspectiva acestui personaj. Dupa aceea va fi povestit de o fata.
Scriu cu Midnight Blue, size 13, Bold, center

Umanitatea insignifianta

“-Esti ca soarele meu personal, mi-ai dat norii frumos la o parte.
-Norii cu care m-am descurcat. Dar nu pot sa lupt cu o eclipsa.”

Capitolul 1: Nu intelegi nimic…

“Asteptam de prea mult timp un semnal ca pot fugi din visele mele doboratoare. Hranirea cu suferinta mi s-a parut intotdeauna o cale mai buna de a trai in ciudat principiilor care m-au oprit de la a mai fi un monstru in sufletul meu, un monstru constient totusi. Daca macar odata mi-as pierde cumpatul in incercarea mea de a-mi nega propriile ganduri, probabil ca viata mea ar da pur si simplu peste un drum inchis, si mi-as inchide-o cu propria mana numai ca sa o protejez pe ea. As fugi din calea viselor doar ca sa zambesc odata cu adevarat, pentru ea. Poate ca intr-o zi voi reusi sa-mi neg propria existenta, poate ca intr-o zi…”
Am inchis cu nepasare jurnalul ca si cum mi-as fi oprit mintea sa se dezlantuie, si da chiar asta faceam. L-am pus din nou in biblioteca ascuns in spatele unui raft plin de carti fara importanta pentru parintii mei, carti fara cultura cu care au incercat ei sa ma educe, esuand lamentabil in fata durerii mele. Durerea era singurul lucru care ma mai lega defapt de lumea reala, probabil ca pana acum ar fi trebuit sa fiu ascuns intr-o pestera sau trebuia sa fiu mort. Nu era corect ca eu sa imi doresc iubirea, sentimentul acela atat de lingusitor pe care il vezi in sufletele oamenilor, dar nu puteam sa neg ca aveam nevoie urgenta de un medicament sau imi voi dezlantui durerea si voi pune capat strigatelor ce-mi incresteaza adanc in suflet cicatrici, trebuia sa fie ceva. Nu am observat ca cerul se inseninase, dar am auzit pasii ingrijiti facuti de mama mea pe scarile de lemn. Mi-am aruncat cartile in ghiozdan si am privit spre peisajul trist, copacii erau secatuiti de culoarea lor ca si cum cineva i-ar fi pictat cu tristete. Chipul meu incerca sa descifreze o umbra ascunsa in spatele copacului din fata casei. Frunzele negre ce cadeau pe jos din cauza vantului faceau umbra tot mai slaba. Parea un altfel de copac, dar mi-am dat seama in cateva minute ca era doar imaginatia mea cea care ma avertiza sa verific, trebuia sa ma obisnuiesc cu umanitatea pe care o aveam la inceput, oamenii normali nu sar pe fereastra doar pentru a verifica o umbra. Doar ca eu eram o umbra, cea a destinului infiorator care ma afecta.
Am ajuns jos intr-o clipa vazand ca mama privea nostalgica peste dealurile inalte din spatele casei noastre. Nu ma privi nicio clipa cand am luat o cana cu apa si am inghitit-o cu pofta ca si cum ar fi fost cel mai delicios desert.
Am iesit pe usa asigurandu-ma ca nu ma vede nimeni in timp ce mi-am dematerializat fiinta si am luat-o prin padure negand toate fiintele din jurul meu. Viteza cu care ma duceam era exorbitoare, nu ma puteam bucura de oxigen atata timp cat eram acelasi monstru ca in fiecare zi, fara suflet, fara inima. Mi-am adus aminte de cartea ce m-a fascinat in copilarie “Vrajitorul din oz” si am chicotit macabru in timp ce ma gandeam cu tristete ca niciun vrajitor nu ma va ajuta pe mine. Nu stiu daca mai exist cu adevarat sau aceasta este pur si simplu moartea care rade sadic de mine. Daca ea ar fi, i-as multumi pentru aceasta iluzie, ca mai am o sansa . Dar nu voi distruge pe cineva doar pentru a-mi recapata partial fiinta. M-am drogat cu acest gand ani de zile, mi-am jurat ca nu voi incerc sa rup umanitatea cuiva, la fel cum a facut ea. Ce a facut ea? Cine e ea? De ce exista ea?
Mi-am scuturat capul ranjind temator si recapatandu-mi corpul prost conturat de minciunile pe care mi le promiteam. Incinta scolii era plina din cauza elevilor ce isi povesteau vesnicele intamplari ale vacantei de iarna. Am incercat sa ignor vocile lor tulburatoare si sa ma indrept direct catre intrarea in scoala. Am impins oamenii nervos de inghesuiala exasperanta si am zambit in sinea mea. Clasa mea era aceeasi camera plictisitoare si luminoasa cu bancile ancorate pe podeaua prafuita. Eram primul care intra in ea dupa cateva saptamani. Mi-a luat o secunda sa apar cu mainile pe banca si cu o carte pe care nici nu priveam. Era amuzant sa vad cum colegii intrau si imi trimiteau zambete false, ca si cum aveam sa ii randesc. Nu m-am comportat niciodata rau in preajma lor si am evitat sa ii privesc direct in ochi, stiu ce dureros era, le faceam viata mai usoara. Mai bine muream.
Am auzit doi pasi discreti intrand in clasa si am privit cu sfiala spre o fata cu parul lung si negru ce-I ascundea fata schimonosita de durerea privirii mele. Am inceput sa tremur cand m-am uitat in ochii ei ciocolatii, acel ciocolatiu…
Am strans pumnii si m-am ridicat in fata ei ea fiind speriata. Colegii ma privira cu groaza in timp ce ma apropiam intorcandu-mi capul sa o pot vedea mai bine. I-am zambit ironic si i-am prins mana ea tremurand cand simti cat de fierbinte era. Apoi tremura din nou cand deveni rece. Am inspirat odata si i-am aruncat corpul cu putere in geam, unde se izbise si cazu pe pervaz, apoi pe parchet. Am auzit tipatul ei de groaza in timp ce i-am prins corpul din nou si l-am izbit de celalat geam ce nu se sparse. De data aceasta i-am auzit strigatul coborand pana pe pamantul de afara. Auzeam sangele clocotind, moartea venind…

Subiect: Re: Umanitatea insignifianta 12/16/2009, 09:21

DOAMNEEE
multummmmeesc!
am primit cadoul de craciun...

Citat :: “-Esti ca soarele meu personal, mi-ai dat norii frumos la o parte.
-Norii cu care m-am descurcat. Dar nu pot sa lupt cu o eclipsa.”

^ imi place de la inceput

SCRII UIMITOR DE FRUMOS, DAR MA ASTEPATM LA asta Wink

)

Citat :: Am inspirat odata si i-am aruncat corpul cu putere in geam, unde se izbise si cazu pe pervaz, apoi pe parchet. Am auzit tipatul ei de groaza in timp ce i-am prins corpul din nou si l-am izbit de celalat geam ce nu se sparse. De data aceasta i-am auzit strigatul coborand pana pe pamantul de afara. Auzeam sangele clocotind, moartea venind…

^CUM ADICA, EL E TIPUL CEL RAU?!?!? Sad

(
nu, stai! el este om, sau ce este? fantoma? VAMPIR :X ?
Durere... Suspect

deci fata aceea a facut ceva rau?! sau el o cofunda cu alta (imi aminteste de ceva dar mai bine tac)

NEXT si lamuriri Very Happy

Subiect: Re: Umanitatea insignifianta 12/16/2009, 12:18

Ma bucur ca iti place Ada.
Raspunsurile le vei descoperi in nexturile viitoare Very Happy

Cat despre ce e el... pai m-am gandit mult la asta, o sa fie diferit de ce s-a mai citit cred eu... e o idee ciudata dar sper mult sa va placa

Subiect: Re: Umanitatea insignifianta 12/16/2009, 13:43

Super, asteptam next...
sunt teribil de curioasa!

Subiect: Re: Umanitatea insignifianta 12/19/2009, 09:03

Next voi pune dupa ce mai citesc macar 2 useri. In cel mai rau caz , 1

Subiect: Re: Umanitatea insignifianta 12/19/2009, 11:49

scuze ca n-am citit pana acum. dar promit ca o sa citesc si o sa comentez
revin mai incolo si editez :)

Subiect: Re: Umanitatea insignifianta 12/19/2009, 11:51

AH, nu e nimic doar spuneam ca ma enerveaza sa nu citeasca lumea fic-ul :))

Subiect: Re: Umanitatea insignifianta 12/19/2009, 12:32

hmm...
ti se pare ca la mine avenit cnva?! si e de ce va timp pe acolo... =))

Subiect: Re: Umanitatea insignifianta 12/19/2009, 13:47

deci..imi place mult cum ai inceput
citatul e genial looove

de ce sa-si nege propria existenta?

faza cu jurnalul este foarte buna, mai ales pentru un inceput. eu una ador acest stil. pai banuiesc ca n-a avut prea multa parte de iubire din partea parintilor sai

. copacii i-ai descris foarte bine [mie nu mi-ar iesi asa ceva Sad

]. de ce frunze negre? de ce zici oamenii normali? el ce era?
a iesit asa, fara sa isi iar ramas bun? :))
de ce s-a dus in padure?

ok, incep sa am dubii asupra a ceea ce este. moarte? deci trebuia sa moara si acum e om...cred
ah, cineva i-a distrus viata iar el nu vrea sa faca la fel. cata modestie @-)
clasa plictisitoare...nimic nou :"> [scuze, nu m-am putu abtine]
cum adica le facea viata mai usoara?
ahh...tre sa aflu ce este Neutral

uu s-a indragostit looove

...cred...sper
ce i-a facut? e nebun Neutral

asa...acum...greseli de oortografie nu prea ai. am gasit doar una :))

Citat :: sa ii randesc

e super dragut fic-ul looove

NEEEXT!!!

Subiect: Re: Umanitatea insignifianta 12/19/2009, 13:50

Bun, acum poti pune next ... te rog =))

Subiect: Re: Umanitatea insignifianta 12/19/2009, 13:51

Multumesc Andra, chiar ma bucur ca iti place Very Happy

Nextul maine cred :-?

Subiect: Re: Umanitatea insignifianta 12/19/2009, 14:01

ok... asteptam... =))

dar sa fie lung =))

Subiect: Re: Umanitatea insignifianta 1/19/2010, 03:26

wow...frumos :)
umpik sadica ultima parte (de aceea se credea un monstru?)
am multe intrebari retorice, dar astept..
NEXT!

Subiect: Re: Umanitatea insignifianta 1/19/2010, 03:30

da, stiu. raresica este un geniu :X

Mesaje : 96 Puncte : 5649 Data de inscriere : 16/10/2009

Citat din Eclipsa, toata lumea a citit seria Amurg? Da, e dragut, dar puteai incerca ceva mai original.

Mie inceputul mi se pare putin ambiguu pentru ca nu inteleg care e faza cu tipul asta. E vampir sau ce ? Eu inca nu am priceput de ce toti vampirii sunt emoizi in devenire. Nu vreau sa te jignesc, dar, chiar daca ficul e la dramatic cred ca mergea o viziune mai optimista si mai diferita fata de ce ai surprins tu aici.
Eu nu cred ca parintii lui nu l-au iubit, dimpotriva, l-au iubit prea mult, dar el s.a indepartat de ei fara sa vrea. Imi place cum ai descris totul in jur, faza cu peisajul negativ e surprinsa bine
Ah, scoala, mi-e dor de ea, in mod uimitor:)) Ce i.a facut tipei aleia?

Si Rares, te rog frumos un next nou pana maine, altfel ti-l mut la dropped.

Subiect: Re: Umanitatea insignifianta 2/4/2010, 15:04

Mutat la dropped. stii ce trebuie sa faci ca sa-l scoti :)