Iluzia măştii

Ok. Postez şi eu ficul meu, de care sper să mă ţin până la capăt. Este o dramă cap coadă. Nu o să pun poze cu personajele, deoarece vă las să vi imaginaţi voi.



1.
Toamna. Grădina imensă plină cu tot soiul de flori, care acum sunt adormite de mireasma amorţelii. Frunze colorate, care alcătuiesc un covor viu, culorile îmbinându-se perfect în jocul lor. Banca rece peste care au trecut atâtea vânturi nestăpânite. Balta plină de vieţuitoare acvatice, pe care acum stau amorţite nişte frunze de nuferi, pe care odată, stăteau broscuţele sau tot felul de insecte mici.
Totul pare pustiu, la fel cum e şi în sufletul meu. A plecat. A plecat şi nu a mai venit. Mi-a promis că el va fi cavalerul care mă va răpi din orice greutate a vieţii. Dar, nu s-a ţinut de promisiune… A plecat. Poate că, el chiar a vrut să plece. Poate că, e bine acolo unde e acum… Departe de mine… Departe de toate amintirile… Departe de tot ce este legat de mine.
Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. O zi călduroasă de primăvară, plină de veselie, când nici măcar nu mi-ar fi trecut prin minte cel mai mic gând că va pleca şi mă va lăsa în lumea asta haotică.
Carnavalul de la Veneţia a pus capăt poveştii mele. Basmul pe care îl trăiam, s-a transformat într-o secundă în coşmar.
Decorul de atunci era mirific. Oameni cu măşti, triste, fericite sau serioase, se distrau odată cu noi, admirând un mic spectacol de teatru al unor studenţi la actorie. Urmăream împreună cu el spectacolul, dar el devenea din ce în ce mai neinteresat de sceneta din faţa noastră. I-am urmărit privirea. Nu era privirea sa normală, ci una supărată, nervoasă, care părea mai mult îngrijorată. S-a uitat prin jur, atent, apoi şi-a îndreptat privirea spre mine. Mi-a luat chipul în mâinile sale mari, şi m-a sărutat uşor pe frunte. S-a uitat pentru câteva secunde în ochii mei, apoi mi-a murmurat cu glasul său cristalin, ultima sa propoziţie... ultimile sale cuvinte, înainte să plece: “Ai grijă de tine şi nu mă uita...”
După, a plecat. Cuvintele sale, deşi vroia să pară că erau spuse din suflet şi că nu vroia să mă simt părăsită, lipsită de apărare, de parcă încă ar avea grijă de mine, deşi era departe de mine, m-au rănit până şi în cea mai ascunsă şi mică celulă a corpului meu. Mi-au răsunat în minte în fiecare zi de când a plecat de lângă mine. Mă simţeam de parcă ar fi luat ceva din mine cu el, lăsând un gol imens. El mi-a luat odată cu plecarea sa sufletul. L-a luat, şi nu mi l-a mai adus înapoi.
Am rămas confuză, nesigură, singurătatea şi întunericul acaparându-mă într-un singur minut care a părut a fi ore. A plecat, şi nu s-a mai întors…

Aşa. Sper să vă placă.
Nu vreau nu ştiu câte comenturi, ci doar câteva, dar să conţină păreri sincere, pentru ca să mă pot îndrepta.
Melodia specifică ficului este Whisper, a celor de la Evanescence.[/center]

hot hot hot

Hmmm ai postat un fic pe forum. Felicitari ><
Am inceput sa citesc cu o oarecare neincredere de la inceput din cauza ca ai inceput direct cu o repetitie care pe mine m-a deranjat. M-am bucurat ca nu a fost asa si in continuare, dar te rog poti sa faci si fraze mai scurte.
Nu mai trebuie sa pui "de mireasma toamnei triste." Mie mi-a sunat putin ca o poezie, un pastel eventual si ne-ai dus intr-o lume parca mai veche ce in general eu nu o prefer, dar sper ca ea sa fie putin mai prin secolul nostru. Eu deja mi-am imaginat-o roscata si nu stiu de ce.
Din fericire nu am sesizat greseli gramaticale/de scriere si asta ma bucura mult. Ceea ce-mi doresc eu cel mai mult e sa gasesc o aura speciala in fic-ul tau, o aura pe care o gasesc in cartile care imi plac. Eu mi-am imaginat totul un serial ( The vampire diaries e de vina, nu eu ) si imi imaginam totul verde pana ce a sosit toamna si a furat fericirea viziuni.
Oricum felicitari si la cat mai multi cititori.

imi place! de la inceput m-a captivat inceputul...
imi placei deea la nebunie... iar numele suna promitator,
ai descris foarte frumos toamna... si minunat de bine sentimentele ei...
carnavale, masti... cred ca sunt si rochii bufante
mi se pare interesant...
NEXT

sa comentez si eu :)

deci...mi-a placut foarte mult :X
...cum ai descris toamna...genial 8->
oare de ce a parasit-o?
l-a iubit mult daca inca m-ai sufera dupa el

vreau sa vad ce se mai intampla...asa ca:
neeext!!! :))

ceva next totusi pe aici?

Next şi o să răspund la comentari mâine. Scuze de late. Probleme cu timpul şi motive personale...

2.
- Helena… eşti bine?, mă întrebă o voce cunoscută, trezindu-mă din amintiri.
M-am uitat brusc la el, clipind des din genele mele subţiri şi negre. El se uita fix în ochii mei albaştri ca oceanul, încercând să pătrundă în mintea mea şi să afle unde îmi era gândul.
El era cel care mă hipnotizase cu privirea sa pătrunzătoare, după ce petrecusem câteva ore inconştientă.

Nu auzeam nimic, nu vedeam nimic, de parcă aş fi fost singură în spaţiul cosmic. Am deschis ochii, dar era la fel de întuneric. Brusc, am început să merg. Mergeam normal, fără să mă grăbesc. M-am uitat în jos, la picioarele mele, dar nu am putut să văd nimic. Totul era cufundat într-un întuneric fără margini. Mi-am ridicat privirea, încă mergând spre nicăieri, şi am clipit de câteva ori, dorindu-mi să văd măcar o rază cât de mică de lumină, dar care pentru mine era salvaltoare. Acum ştiam cum se simte un orb. Lipsit de vedere, nu ştia unde se află, cu cine şi ce să facă mai departe.
După ce am clipit de câteva ori, am reuşit să văd aceea lumină. Era una oribitoare, dar încet, încet, am reuşit să mă acomodez cu ea, dar, m-am trezit că, de fapt, eram într-un hol. Un hol lung, care avea de o parte şi de alta uşii din lemn masiv, noptiere mici pe care stăteau flori, deasupra fiecăreia fiind câte un tablou, afişând câte un portret al unui bărbat impunător. Pereţii aveau tapet de culoarea crem murdar, dintr-un anumit material delicat la atingere, cu un model floral destul de complicat, de aceeaşi culoare. Pe podeaua îngustă călcam pe covoare vechi, care acum probabil costau o avere, care acopereau parchetul vechi, care scârţia sub fiecare pas pe care îl făceam. Decorul îmi dădea impresia că sunt într-un hol de hotel de pe vremea bunicilor, la care trebuia să dai o avere pentru a fi cazat o singură noapte.
În tot acest timp, nu m-am oprit din mers. În timp ce mergeam, mă uitam în stânga şi în dreapta, încercând să găsesc ceva diferit, dar nimic altceva înafară de imaginea tabloului nu era diferit. Toate elementele se repetau, de parcă ar fi fost trase la xerox.
Eram confuză. Cum de am ajus din stradă, într-un hol de hotel, şi mai ales să stau şi în picioare, şi să mai şi merg? Nu găseam nici un fel de legătură, nici un fel de răspuns.
Într-un final, m-am hotărât să deschid una dintre uşi. M-am oprit din mers în faţa unei uşi, şi am făcut un pas mai aproape de ea, după care am bătut încet la uşă. Nu am primit nici un răspuns. Am mai bătut încă o dată, dar din nou am avut parte de acelaşi răspuns. O linişte totală, care în acelaşi timp era şi liniştitoare, dar şi îngrozitoare. Am deschis uşa, şi când am vrut să intru, o altă lumină m-a orbit.

După mai multe minute de inconştienţă, am reuşit să mă trezesc. De data aceasta nu mai era linişte. Auzeam vag nişte sunete joase, pe care încercam să le disting. După câteva secunde am reuşit să descopăr că erau nişte voci de bărbaţi. M-am încruntat şi am încercat să-mi deschid ochii. Pleoapele mele păreau a fi legate de doi bolovani imenşi, pe care nu puteam în nici un fel să îi dau la o parte. Într-un final am reuşit să-mi deschid ochii. Am privit prin cameră dezorientată, încercând să găsesc ceva familiar în camera în care mă aflam, dar nu am găsit nimic. Totul era absolut străin pentru mine, la fel cum eram şi eu pentru acea cameră. Am analizat din nou camera, mai atentă, şi am văzut doi bărbaţi care stăteau la geam, faţă în faţă unul cu celălalt, discutând un subiect anume, pe care nu am putut să îl aud foarte clar. Primul dintre ei, era înalt, cu părul scurt şi negru, faţa sa având o figură foarte serioasă. Însă cel de-al doilea părea diferit de el. Era un pic mai înalt decât primul, având un păr castaniu şi un pic mai lung. Ce părea ciudat la el era masca. Purta o mască pe faţă, una frumos creeată, care îi acoperea faţa. Am rămas cu privirea aţintită spre el, deoarece părea ciudat să poarte o mască încă. El şi-a întors privirea spre mine, întâlnind-o pe a mea. A rămas să se uite fix în ochii mei, parcă hipnotizându-mă, dar plecă din cameră după aproximativ un minut, de parcă ar fi fost deranjat de un lucru. Primul bărbat îl privi şi el la fel de confuz ca şi mine, dar după ce ieşi, se îndreptă spre mine.

nextu acesta a fost umitor!
dar sunt cam in ceata... cum de ea a ajuns acolo... este un vis sau ce?... iar aia doi...
arsi... nu inteleg nimic
save me!

^ thx:*
pai, ea isi aducea aminte:-?

3.
- Se pare că te-ai trezit, îmi spuse bărbatul care se apropiase de patul pe care eram întinsă, şi pe care se aşezase la scurt timp, afişând un zâmbet prietenesc.
Mă uitam la el uşor indignată, încercând să-i cer un răspuns direct din priviri. Am clipit de câteva ori ca să îmi revin, ridicându-mă în şezut, şi analizând încă o dată camera, între timp vorbind:
- Am o întrebare.
Mi-am oprit ochii pe faţa lui şi m-am uitat fix în ochii săi, cu fruntea uşor încruntată.
- Ce caut eu aici? Adică îmi amintesc foarte bine că eram într-o piaţă de aici, din Veneţia, împreună cu el, care a plecat şi…
M-am oprit, plecându-mi automat, din nou, privirea, amintindu-mi cu regret de plecarea lui. Însă bărbatul s-a ridicat rapid de pe pat şi m-a privit confuz.
- Helena, cred că acea plimbare prin piaţă, în plin carnaval nu ţi-a făcut bine deloc. Cred că ar fi trebuit să rămăi la loc în casă, pentru că se vede clar că asta este singurul lucru bun pentru tine.
Am rămas şocată. Cum putea acest străin să îmi ştie numele, deşi nu îl pronunţasem deloc, şi, pe deasupra să mai îmi spună şi nişte bazaconii mai mari ca el? Nimeni nu îmi putea contesta amintirile, decât eu însumi. El nu avea de unde să ştie cine sunt eu şi ce căutam la acel carnaval.
- Cum… adică? Omule, eu nu te-am văzut decât de câteva secunde, poate un minut-două, şi tu vi şi îmi spui că aberez?, l-am întrebat, crescând tonul.
- Aberezi. Asta e clar. Calmantele se pare că nu îţi fac bine. Am să îi spun doctorului pe viitor să nu îţi mai administreze trei calmante puternice de-o dată la următoarea criză de nervi pe care o să ai, îmi răspunse pe un ton la fel de ridicat ca şi al meu.
L-am privit şi mai şocată, Străinul din faţa mea mă făcea o nebună în toată regulă, deşi nu ştia absolut nimic despre mine.
- Sunt perfect sănătoasă! Nu sunt o nebună scăpată de la spitalul nouă! Tu eşti singurul nebun de aici, pentru că tu nici măcar nu mă cunoşti şi mă faci nebună, i-am spus pe un ton mult mai calm, privindu-l. Eşti pur şi simplu un străin neştiutor.
- Helena, sunt fratele tău, nu un străin. Şi nu. Nu eu sunt nebunul de aici. Tu ţi-ai cam pierdut cunoştinţa.

ti-am editat eu acolo unde era "hot" la next-ul anterior

revin imediat cu coment si editez postul asta


gata...scuze de intarziere si de comentul jalnic

mi-a placut mult cum ai descris in next-ul anterior a fost grozav
si acum s-a trezit intr-o camera de spital, nu? hmm ce ciudat ca nu-si mai aminteste de fratele ei
cine e tipul cu masca? si cum de a ajuns ea acolo?
woow sunt in ceata

Citat :

Omule, eu nu te-am văzut decât de câteva secunde, poate un minut-două, şi tu vi şi îmi spui că aberez?

aici eu stiam ca e "vii"


genial fic-ul, astept next

oo dah..imi place fic-ul la nebunie
e genul de pov mai misterioasa (ador asta)
si...NEXT!!!

a fost ciudat nextulk asta, cred
pariez ca nu ea este cea nebuna, ci presupusul ei frate.
ce nebunie! adica... ea fiind apropae bine-mersi se trezeste .. si nu isi mai aminteste de presupusul ei frate, care cred ca nu ii este frate ci un om nesimtit care ... e nesimtit....

neeeext :X

Dap ai dreptate Ada..
Un om nesimtzit kre e nesimtit si ramane tot nesimtit :))
Astept nextul sa vad dak mai e nesimtit

Ştiu că nu am mai pus next, şi că merit o bătaie mare, dar aş dori să îl mut la arhivă, până când se lineşteşc la mine apele. Am nişte mici probleme cu timpul, şi nu prea pot să mă împart peste tot:|
Sori gaiz^:)^

oh, pacat

Mutat la dropped. Daca vrei sa-l scoti pm unui moderator sau admin :)